Sfaturi tehnice /
Scarificarea gazonului (de întreținere)
/
Ce este feltrul ?

Ce este feltrul ?

De ce este daunător pe termen lung și ce trebuie să facem ca să îl menținem sub control

Alin Vancea

Alin Vancea

4 minute de citit

Publicat în 28.02.2022 la 05:13

Actualizat în 20.02.2023 la 06:22

În gazon, pe suprafața solului, se acumulează cu timpul materie organică numită feltru (thatch, în engleză). 

Ce este feltrul? 


Feltrul este format din rădăcini crescute la suprafață sau rădăcini moarte, rizomi și stoloni (organe de înmulțire a unor specii de iarbă), tulpinițe de iarbă (frați), tije care au avut spice cu sămânță în mai/iunie - acestea conțin multă lignină, o substanță foarte complexă, din cauza căreia se descompun greu. Marele dezavantaj este că ele se acumulează în timp pe plantă și la suprafața solului, îngreunând astfel drenajul. Tocmai de aceea scarificarea gazonului în mod regulat este cea mai bună „armă” împotriva feltrului!
Mai mult, este important să știi ce ai plantat în curtea ta, pentru a te pregăti corespunzător. Speciile de iarbă care produc cel mai mult feltru sunt, în ordine descrescătoare, următoarele: poa pratensis și festuca rubra, lolium perenne, festuca arundinaceea

Pro tip: La peluzele compuse mai ales din specia poa pratensis este nevoie de o operație numită „verticut” - adică tăierea pe verticală. Arborele de verticut este asemănător cu cel cu lame, însă în loc de lame are discuri striate („steluțe”) dispuse foarte des, la 2-3 cm între ele, care efectiv taie rizomii. 
Frunzele foarte mărunt tăiate de robotul de tuns sau tunsul cu funcția de mulcire nu participă la formarea feltrului decât în foarte mică măsură. Frunzele sunt formate din celuloză, o substanță simplă, care se descompune ușor. 

Cel mai mare dezavantaj al feltrului este că păstrează o umezeală constantă la suprafața solului! 


Iar noi nu ne dorim așa ceva, din mai multe motive:
 

  • deși la prima vedere poate părea un aspect pozitiv, de fapt nu ne dorim să avem umezeală la suprafața solului - aceasta duce la formarea de rădăcini superficiale (care nici nu ancorează bine planta de iarbă și nici nu îi furnizează nutrienți), iar în timp poate duce la o îngălbenire accentuată pe perioadele ploioase;
  • limitează schimbul de aer - sol - atmosferă: rădăcina are nevoie de oxigen ca să funcționeze bine; 
  • creează premisele pentru dezvoltarea semințelor de buruieni cu frunza îngustă (monocotiledonate): acestea sunt viabile pentru germinare în primii 0-3 cm de sol - și nici nu scăpăm de ele aplicând un erbicid total la semănare;
  • fungii: bolile fungice care apar în gazon pornesc de la spori, care stau în sol cu anii - umezeala de pe sol și temperatura potrivită îi trezesc! 


Vara avem pythium, brown patch - sporii se trezesc și noi avem o plantă slăbită, a cărei rădăcină nu poate extrage din sol nutrienții, pentru că la temperaturi de peste 28 de grade, rădăcina își cam încetează activitatea. De aceea vrem o rădăcină care e profundă - acest lucru îl obținem irigând rar și abundent, lăsând solul la suprafață să se usuce, precum și îndepărtând materia organică de la suprafață. 

Iarna avem fusarium și microdocchium - temperaturile de 6-10 grade îi activează, planta noastră nu își poate produce substanțele nutraceutice cu care să se apere, neavând suficient soare de cele mai multe ori. 
măresc timpul de la aplicarea unui îngrășământ solid până când el ajunge la rădăcina plantei.

Cum eviți formarea feltrului? Prin scarificarea gazonului!


În timpul anului se creează toate premisele pentru producerea feltrului. Rămâne la latitudinea noastră să-l eliminăm când dorim:
o dată pe an cu arborele cu lame - doar că este o operație destul de invazivă asupra aspectului gazonului;
regulat, de 3-4 ori pe an, cu arborele cu sârme este o operație mult mai puțin invazivă, care ajută din foarte multe alte motive: se obține o iarbă mai sănătoasă, cu rădăcini fixate mai în adâncime, un schimb satisfăcător pe verticală de apă și aer între sol și atmosferă, previne apariția bolilor și buruienilor, elimină frunzele moarte care se află încă pe plantă (nu au căzut pe sol) și care pot da un aspect gălbui gazonului dacă sunt în număr mare, un coronament mai aerisit, o plantă care transpiră mai bine vara și își reglează mai bine temperatura etc. 

Pro tip: Ca să optimizezi timpul alocat pentru scarificarea gazonului, poți face o trecere rapidă cu scarificatorul și apoi o trecere cu mașina de tuns pentru a aduna resturile. 

De ce este bine să aplici îngrășămintele potrivite - și când trebuie s-o faci


Indiferent de cât de des te hotărăști să o faci, secretul aplicării de îngrășăminte pentru gazon este regularitatea. Pentru că avem de-a face cu organisme vii, este bine să le învățăm cu „mese regulate, la aceeași oră”.
Dacă ai un program cu 3 fertilizări, de exemplu, sfatul nostru este să faci una în luna mai și restul toamna. Iată de ce: 

  • toamna, microorganismele din sol folosesc azotul aplicat, îl fixează în sol, iar în primăvară îl eliberează gradual, pe nevoia plantei, ceea ce niciun fertilizant cu cele mai bune pelicule și combinații (fie el Poly-S, Polyon, XCU, SCU, PCSCU, IBDU, etc) nu le face. 
  • toamna gazonul înmagazinează nutrienți cu care iese mai repede din iarnă, își reface desimea și suprimă prin concurență semințele de buruieni care germinează în aprilie-iunie. 

 
Aplicarea majorității de fertilizant primăvara, în loc de toamna, duce la o creștere abundentă în perioada martie-mai, stimulând formarea de tije cu semințe care se usucă în iunie-iulie și strică aspectul gazonului pe timpul verii. 

Atenție! 
Nu folosi îngrășăminte solide care au un conținut mare de azot nitric specific îngrășămintelor agricole și celor ieftine, sau uree 46-0-0! Acestea dau un „boom”, adică o masă vegetală mare în scurt timp, care va muri relativ deodată și nu va putea fi descompusă atât de rapid, ducând la acumularea de materie organică pe sol și la formarea feltrului. 
Gazonul rulou se va scarifica la 2 luni de la montaj.
Pentru iarba nou însămânțată, scarificarea se face cam după 5-6 luni de la primul tuns. 

Odată cu trecerea anilor, vom avea inevitabil o acumulare de materie organică, însă scarificată regulat și aplicând nisip la 1-2 ani, acea materie organică se diluează, rezultând un super-sol pentru gazon.

SeminteGazon.ro - Distribuitor oficial de produse profesionale pentru întreținerea gazonului

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru articole exclusive. Fără spam, promitem!

CONȚINUTUL NU ESTE DISPONIBIL PENTRU IMPRIMARE...